LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 675: ONU condamnă bombardamentele ruseşti în Ucraina, pe care le descrie drept „agresiuni îngrozitoare”

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 675: ONU condamnă bombardamentele ruseşti în Ucraina, pe care le descrie drept „agresiuni îngrozitoare”
Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Sursa foto: Facebook
Publicat: 30/12/2023, 07:18
Actualizat: 31/12/2023, 08:03
19:00

Rusia susține că 14 oameni au murit în urma unui atac ucrainean care a vizat orașul Belgorod

Autoritățile din Rusia susțin că 14 persoane au murit și peste 100 au fost rănite în urma unui atac al Ucrainei care a vizat orașul Belgorod, transmite BBC News.

Pe internet au apărut imagini, unele filmate cu camere de bord de pe automobile, care arată explozii.

Ucraina a dat vina pe apărarea anti-aeriană a rușilor pentru incident. Kievul susține că a vizat obiective militare din regiunea Belgorod, dar „din cauza acțiunilor neprofesioniste ale apărării rusești” fragmente de muniție au căzut în centrul orașului. Mai mult, Ucraina acuză Rusia de „provocări deliberate și planificate”.

(Citește continuarea aici…)

12:02

Moscova susţine că a doborât 32 de drone ucrainene deasupra teritoriului rus

Ministerul rus al Apărării anunță că 32 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunilor Briansk, Oriol, Kursk şi Moscova, dar nu a furnizat informaţii privind eventualele pagube sau victimele, relatează Reuters.

Ministerul a susţinut că unităţile sale antiaeriene au distrus vineri 13 rachete ucrainene deasupra regiunii Belgorod, din sudul-vestul ţării, la graniţa cu Ucraina, iar guvernatorul regional a declarat că o persoană a fost ucisă şi patru rănite în urma acestor incidente.

Un comunicat al ministerului precizează că unităţile din regiunea Belgorod au zădărnicit „o încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist”, 13 rachete fiind doborâte.

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a declarat că un bărbat a fost ucis după ce o casă a fost lovită, iar patru persoane au fost rănite. Zece case particulare au suferit pagube, iar alimentarea cu apă în oraşul Belgorod a fost întreruptă, a declarat Gladkov.

Forţele armate ucrainene au postat pe Telegram o înregistrare video cu ceea ce au descris ca fiind cerul deasupra Belgorodului, arătând cel puţin o clădire în flăcări, scrie News.ro.

De asemenea, în regiunea Briansk, guvernatorul Aleksandr Bogomaz a anunţat că şase drone au fost doborâte în ceea ce el a descris drept „încă un atac terorist ucrainean zădărnicit”. El a spus că nu au existat victime.

Ulterior, Ministerul rus al Apărării a anunţat că 32 de drone ucrainene au fost doborâte în cursul nopţii deasupra regiunilor Briansk, Oriol, Kursk şi Moscova, dar nu a furnizat informaţii privind eventualele pagube sau victime.
07:51

Preşedintele Zelenski a vizitat trupele pe frontul de la Avdiivka

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat, vineri, trupele care apără Avdiivka, oraşul din regiunea Doneţk asediat de trupele ruse şi care este în prezent unul din punctele cele mai fierbinţi ale frontului, relatează agenţiile France Presse şi EFE.

„Am salutat personal luptătorii. Am evaluat împreună cu comandantul situaţia defensivă şi nevoile esenţiale ale trupelor noastre”, a scris Zelenski pe reţelele de socializare. „Ţara noastră rezistă graţie acestor războinici. A acelora care, în pofida tuturor dificultăţilor, apără ţara noastră”, şi-a lăudat el trupele.

Preşedintele ucrainean şi-a însoţit mesajul cu imagini în care aparent el s-a filmat singur în faţa panoului rutier de intrare în Avdiivka, afirmând că în bătălia pentru acest oraş, devenit principalul obiectiv al ofensivei ruse aflate în desfăşurare, este apărată „ţara întreagă” şi acolo se dă o „luptă pentru viaţă”.

În alte imagini Zelenski este văzut salutând soldaţi şi ofiţeri într-o fortificaţie subterană şi oferindu-le decoraţii, conform Agerpres.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a promis anterior că armata va apăra Avdiivka atât cât va putea, dar a reafirmat că este de asemenea importantă salvarea vieţilor soldaţilor.

După contraofensiva eşuată din vară, armata ucraineană este acum din nou în defensivă în timp ce trupele ruse atacă pe mai multe sectoare ale frontului şi au anunţat săptămâna aceasta cucerirea oraşului Mariinka, în timp ce armata ucraineană afirmă că s-a retras la periferia acestuia.

Armata rusă încearcă de mai multe luni să cucerească Avdiivka, oraş industrial din Donbas transformat de armata ucraineană în fortăreaţă în 2014, când a avut loc primul conflict armat cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei

07:04

Un atac ucrainean în regiunea Belgorod se soldează cu un mort

O lovitură ucraineană asupra unei bloc de locuinţe a făcut un mort la Belgorod, a anunţat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă Viaceslav Gladkov, guvernatorul acestei provincii ruseşti de lângă frontiera cu Ucraina, relatează AFP.

Racheta a provocat moartea unui bărbat şi a rănit alte patru persoane, a precizat sursa, adăugând că sistemul de alimentare cu apă al oraşului a fost avariat.

Ministerul rus al Apărării a făcut cunoscut că sistemele de apărare aeriană au distrus un total de 13 rachete deasupra regiunii.

Guvernatorul provinciei Briansk, situată la vest de Belgorod, Aleksandr Bogomaz, a raportat, la rândul său, distrugerea unei „aeronave de tip dronă” deasupra capitalei.

Belgorod se află la 80 de kilometri nord de oraşul ucrainean Harkov, care a fost puternic lovit de forţele ruse vineri dimineaţă, potrivit autorităţilor ucrainene.

În total, cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi peste 160 au fost rănite vineri în Ucraina într-o vastă serie de lovituri în toată ţara, potrivit Kievului.

ONU condamnă bombardamentele ruseşti în Ucraina: Sunt „agresiuni îngrozitoare”

Loviturile masive ruseşti care au vizat Ucraina vineri şi au făcut cel puţin 30 de morţi şi peste 160 de răniţi sunt „agresiuni îngrozitoare”, a deplâns secretarul general adjunct al ONU Mohamed Khiari, notează AFP.

„Secretarul general condamnă fără echivoc, în termenii cei mai fermi, aceste atacuri îngrozitoare comise vineri împotriva unor oraşe şi sate din Ucraina”, a adăugat diplomatul ONU în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, vineri, la New York.

Această vastă serie de lovituri asupra mai multor oraşe, printre care capitala Kiev, a distrus şcoli, o maternitate, precum şi instalaţii industriale, militare şi civile, potrivit autorităţilor ucrainene. Polonia, membră NATO, a denunţat, la rândul său, o „încălcare” a spaţiului său aerian „de către o rachetă de croazieră rusească”.

Loviturile au declanşat o condamnare internaţională pe scară largă, preşedintele american Joe Biden cerând Congresului „să acţioneze fără întârziere” pentru a debloca un important nou pachet de ajutor pentru Kiev.

„Deplângem aceste tragice pierderi de vieţi omeneşti”, a declarat reprezentantul Statelor Unite în Consiliul de Securitate al ONU.

„Rusia a lansat 158 de drone şi rachete împotriva Ucrainei, dintre care 36 de drone Shahad şi 122 de rachete(…) Scopul preşedintelui rus Vladimir Putin rămâne neschimbat: urmăreşte să extermine Ucraina şi să-i subjuge poporul”, a adăugat diplomatul american, citat de Agerpres.

Atacul aerian al Rusiei asupra Ucrainei / Sursa foto: Twitter
Atacul aerian al Rusiei asupra Ucrainei / Sursa foto: Twitter

Ambasadorul Rusiei la ONU dă vina pe utilizarea greșită a sistemelor ucrainene de apărare aeriană

La rândul său, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a atribuit bilanţul unei utilizări greşite a sistemelor ucrainene de apărare aeriană, care „a dus la moartea civililor”, a declarat el.

El a fluturat un cod QR făcând legătura cu o înregistrare video care, în opinia sa, arată blocuri de locuinţe avariate de apărarea antiaeriană ucraineană.

Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a indicat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că, împreună cu peste 30 de ţări membre ale ONU, ţara sa a solicitat această reuniune de urgenţă preşedinţiei ecuadoriene a Consiliului de Securitate.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa